Table of Contents
Adio
Afară-i toamnă
Amorul unei marmure
Atât de fragedă...
Călin
Când amintirile...
Când însuşi glasul
Ce e amorul?
Ce te legeni?...
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie
Copii eram noi amândoi
Crăiasa din poveşti
Criticilor mei
Cu mâine zilele-ţi adaogi...
Cugetările sărmanului Dionis
De câte ori, iubito...
De ce în al meu suflet
De ce nu-mi vii?
De-aş avea
De-or trece anii...
Departe sunt de tine...
Despărţire
Diana
Din noaptea...
Din străinătate
Din valurile vremii...
Doina
Dorinţa
Egipetul
Epigonii
Făt-Frumos din tei
Fiind băiet păduri cutreieram
Floare-albastră
Foaia veştedă
Freamăt de codru
Glossă
Iar când voi fi pământ
Iubind în taină...
Împărat şi proletar
Înger de pază
Înger şi demon
Junii corupţi
Kamadeva
La Bucovina
La mijloc de codru...
La moartea principelui Ştirbey
La mormântul lui Aron Pumnul
La steaua
Lacul
Lasă-ţi lumea...
Luceafărul
Mai am un singur dor
Mănuşa
Melancolie
Misterele nopţii
Mortua est!
Nu mă înţelegi
Noaptea...
Nu voi mormânt bogat
Numai poetul
O, mamă...
Odă (în metru antic)
Pajul Cupidon...
Pe aceeaşi ulicioară...
Pe lângă plopii fără soţ...
Peste vârfuri
Poet
Povestea codrului
Povestea teiului
Prin nopti tăcute
Revedere
Rugăciunea unui dac
S-a dus amorul...
Sara pe deal
Scrisoarea I
Scrisoarea II
Scrisoarea III
Scrisoarea IV
Scrisoarea V
Se bate miezul nopţii...
Şi dacă...
Şi dacă de cu ziuă...
Singurătate
Somnoroase păsărele...
Sonet I
Sonet II
Sonet III
Speranţa
Te duci...
Trecut-au anii...
Un luceafăr
Venere şi Madonă
Veneţia
Note Bibliografice
Adio
De-acuma nu te-oi mai vedea,
Rămâi, rămâi, cu bine!
Mă voi feri în calea mea
De tine.
De astăzi dar tu fă ce vrei,
De astăzi nu-mi mai pasă
Că cea mai dulce-ntre femei
Mă lasă.
Căci nu mai am de obicei
Ca-n zilele acele,
Să mă îmbăt şi de scântei
Din stele,
Când degerând atâtea dăţi,
Eu mă uitam prin ramuri
Şi aşteptam să te arăţi
La geamuri.
O, cât eram de fericit
Să mergem împreună,
Sub acel farmec liniştit
De lună!
Şi când în taină mă rugam
Ca noaptea-n loc să steie,
În veci alături să te am,
Femeie!
Din a lor treacăt să apuc
Acele dulci cuvinte,
De care azi abia mi-aduc
Aminte.
Căci astăzi dacă mai ascult
Nimicurile-aceste,
Îmi pare-o veche, de demult
Poveste.
Şi dacă luna bate-n lunci
Şi tremură pe lacuri,
Totuşi îmi pare că de-atunci
Sunt veacuri.
Cu ochii serei cei dentâi
Eu n-o voi mai privi-o...
De-aceea-n urma mea rămâi -
Adio!
Afară-i toamnă
Afară-i toamnă, frunza 'mprăştiată,
Iar vântul svârlă 'n geamuri grele picuri;
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într'un ceas gândeşti la viaţa toată.
Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,
N'ai vrea ca nimeni 'n uşa ta să bată;
Dar şi mai bine-i, când afară-i sloată,
Să stai visând la foc, de somn să picuri.
Şi eu astfel mă uit din jet de gânduri,
Visez la basmul vechiu al zânei Dochii,
În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri;
De odat'aud foşnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri...
Iar mâni subţiri şi reci mi-acoper ochii.
Amorul unei marmure
Oştirile-i alungă în spaimă îngheţată,
Cu sufletu-n ruină, un rege-asirian,
Cum stâncelor aruncă durerea-i înspumată
Gemândul uragan.
De ce nu sunt un rege să sfarm cu-a mea durere,
De ce nu sunt Satana, de ce nu-s Dumnezeu,
Să fac să rump-o lume ce sfâşie-n tăcere
Zdrobit sufletul meu.
Un leu pustiei rage turbarea lui fugindă,
Un ocean se-mbată pe-al vânturilor joc,
Şi norii-şi spun în tunet durerea lor mugindă,
Gândirile de foc.
Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere,
Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor,
Căci mie mi-a dat soarta amara mângâiere
O piatră să ador.
Murindului speranţa, turbării răzbunarea,
Profetului blestemul, credinţei Dumnezeu,
La sinucid o umbră ce-i sperie desperarea,
Nimic, nimica eu.
Nimica, doar icoana-ţi, care mă învenină,
Nimic, doar suvenirea surâsului tău lin,
Nimic decât o rază din faţa ta senină,
Din ochiul tău senin.
Şi te iubesc, copilă, cum repedea junie
Iubeşte-n ochi de flacări al zilelor noroc,
Iubesc precum iubeşte pe-o albă vijelie
Un ocean de foc.
Din ochi de-ar soarbe geniu slăbita mea privire,
De-ar tremura la sânu-mi gingaşul tău mijloc,
Ai pune pe-a mea frunte în vise de mărire
Un diadem de foc.
Şi-aş pune soarta lumii pe buza-ţi purpurie,
Aş pune lege lumii râzândul tău delir,
Aş face al tău zâmbet un secol de orgie,
Şi lacrimile-ţi mir.
Căci te iubesc, copilă, ca zeul nemurirea,
Ca preotul altarul, ca spaima un azil;
Ca sceptrul mâna blândă, ca vulturul mărirea,
Ca visul pe-un copil.
Şi pasu-n urma-ţi zboară c-o tainică mânie,
Ca un smintit ce cată cu ochiu-ngălbenit,
Cu fruntea-nvineţită, cu faţa cenuşie
Icoana ce-a iubit.
Atât de fragedă...
Atât de fragedă, te-asameni
Cu floarea albă de cireş,
Şi ca un înger dintre oameni
În calea vieţii mele ieşi.
Abia atingi covorul moale,
Mătasa sună sub picior,
Şi de la creştet pân-în poale
Pluteşti ca visul de uşor.
Din încreţirea lungii rochii
Răsai ca marmura în loc -
S-atârnă sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi şi noroc.
O, vis ferice de iubire,
Mireasă blândă din poveşti,
Nu mai zâmbi! A ta zâmbire
Mi-arată cât de dulce eşti,
Cât poţi cu-a farmecului noapte
Să-ntuneci ochii mei pe veci,
Cu-a gurii tale calde şoapte,
